Cele 6 emotii principale

Cu toții știm că emoțiile fac oamenii să fie "oameni". Fiecare eveniment din viața noastră, infim sau important, fiecare interacțiune, profundă sau lipsită de sens, ne stârnește emoții. Bune, rele, plăcute, iritabile - cum le-ai putea descrie? Când ai parte de o întâmplare bună sau pozitivă, multă lume ar spune că se simte fericită, bucuroasă. Când ceva nu merge conform planului sau când cineva îți adresează vorbe ce te afectează, am spune că suntem triști sau că avem o stare neplăcută. De ce?

Ca persoane, avem capacitatea de a simții un număr minim de 6 emoții numite emoții universale, pe care toți le cunoaștem și pe care le înțelegem. Pe parcursul anilor, mulți pasionați și gânditori au studiat aceste emoții și au ajuns la concluzia că toți oamenii sunt capabili de a experimenta 6 emoții bazale ce pot fi recunoscute ușor, fără a fi explicate: bucuria, tristețea, furia, dezgustul, frica și iubirea.

Când spun "emoție" sau "sentiment", primul lucru la care majoritatea lumii se gândește este fericirea, starea pe care cu toții încercăm să o atingem și să o cunoaștem. Ea poate proveni din surse diferite pentru fiecare persoană, fiind relativă. Spre exemplu, ceea ce îmi aduce mie fericire s-ar putea ca altcuiva să nu, ba chiar s-ar putea să îi trezească un sentiment negativ. La polul opus avem tristețea, starea pe care încercăm să o evităm, starea pe care nu o dorim des în viață. Aceste două emoții, precum și frica, dezgustul, furia și iubirea sunt catalogate ca fiind bazale deoarece la nivel global ne-am format idei și opinii despre acestea care vorbesc pe înțelesul atâtor persoane încât nu necesită explicații și sunt agreate de către toți.
În general, s-a ajuns la convingerea că pentru fiecare emoție bazală, excluzând iubirea, există un opus, o emoție aflată în opoziție cu cealaltă: pentru frică, furie, pentru bucurie, tristețe, iar pentru dezgust, emoția opusă este aceea de încredere, deși nu se află printre cele bazale. Iubirea nu se află în antiteză cu nicio altă emoție deoarece multe teorii o plasează într-o categorie proprie, fiind prea complexă pentru a avea un opus. În schimb, iubirea face parte din multe combinații de emoții. Pe lângă sentimente individuale, mintea noastră concepe și îmbinări de emoții care pot rezulta senzații unitare, ce nu pot exista fără minim alte două emoții în componența lor. Spre exemplu, speranța rezultă în urma îmbinării sentimentului de anticipare cu încrederea, rușinea este combinația dintre dezgust și frică, iar mândria împletește bucuria cu furia.
Un fenomen interesant se petrece atunci când două emoții opuse ca origine se întâlnesc, formând combinații în antiteză: confuzia, ce rezultă din prezența simultană a mirării și anticipării și starea de “ dulce-amărui “, comun cunoscută ca “ bittersweetness “ în engleză, ce apare când bucuria și tristețea se suprapun.

În regulă, dar, totuși, suntem indivizi unici, nu simțim cu toții la fel, nu-i așa? Deși sunt numite universale, fiecare dintre noi simțim cele 6 emoții la un anumit nivel de intensitate, modelat de experiențele individuale din trecut. Nu există o regulă după cum ar trebui să simțim tristețea sau bucuria; prea multe variabile sunt prezente în viața fiecăruia.
Dar ce se întâmplă cu toate emoțiile simțite anterior momentului prezent?
Poate, într-o anumită perioadă din viața ta, acum ceva timp, un fel de mâncare, un cântec pe care îl ascultai sau o haină pe care o purtai zilnic îți aduceau un zâmbet pe față atunci când intrai în contact cu ele. Poate, în timp, ai ajuns să te atașezi de aceste obiecte, experiențe sau idei ce îți aduceau fericire și îți dădeau o stare bună și pozitivă. Și, poate acum, în prezent, toate acestea nu îți mai trezesc aceleași stări și poate nu mai găsești aspecte interesante la ele. De ce?

Emoțiile nu sunt constante. Intensitatea lor și importanța pe care le-o oferim variază în funcție de mulți factori, printre care se numără și timpul, unul dintre cei mai importanți. Dar, de ce ne alterează timpul emoțiile? De ce ne slăbește atașamentele formate în trecut pe care, la timpul respectiv, le vedeam că fiind monumentale? Odată cu trecerea timpului, noi experiențe și legături apar. Începem să gustăm alte feluri de mâncare, să ascultăm alte cântece și să purtăm alte haine, iar toate acestea devin, în prezent, mai relevante pentru noi decât cele din trecut. Noile atașamente formate, active, cântăresc mai mult în sufletul nostru decât cele vechi, inactive, și ajungem nu să le uităm pe cele din urmă, ci să reducem din importanța pe care le-o acordăm. Poate te simți frustrat că nu mai ești la fel de entuziasmat și fericit atunci când îți asculți din nou cântecul preferat al copilăriei, însă așa se creează experiențe noi și așa progresăm emoțional. Așa apare melancolia: dorul de un sentiment intens din trecut, însă acum inaccesibil.
Asta nu înseamnă că nu vei mai putea trăi ceva asemănător cu o senzație din trecut. Viitorul merită privit cu o doză mare de curiozitate și dorință de explorare a propiului repertoriu sentimental. Cu cât suntem mai deschiși la noi trăiri, cu atât ne cunoaștem mai bine modul în care reacționăm la noutate și putem găsi noi aspirații și pasiuni. Oricât am încerca să ne dictăm sentimentele, viața ne va pune ceva în cale ce nu poate fi evitat și care automat ne va trezi tot felul de reacții și emoții, așa că lasă-te să simți, căci dacă nu simțim cea mai groaznică tristețe, nu vom putea aprecia și prețui cele mai plăcute clipe de fericire.

Modul în care trăim și simțim trecerea timpului este extrem de personal, precum și modul de conștientizare și experimentare a emoțiilor. Oricât de generalizate sunt cele șase emoții principale, ele tot rămân intime și unice pentru fiecare dintre noi. Fericirea, tristețea, dezgustul, furia, frica, iubirea; sunt percepute individual, însă privite în ansamblu, ele sunt cele ce ne aduc împreună și ne vorbesc din adâncul sufletului, unindu-ne ca persoane și construindu-ne amintiri, întâmplări și experiențe noi. Cu ajutorul lor putem trăi o viață bogată sufletește, cunoscându-le, familiarizându-ne cu fiecare și trăindu-le, cu scopul de a ajunge să le înțelegem; așa putem, pe urmă, să ne înțelegem și propia persoană.